Apariția trupei de mistere îi surprinsese în următoarele poziții și situații: șoferul se hotărîse, în sfârșit, să-i ardă una peste bot piticului care, cățărat în spinarea sa, îi căra la pumni cu nemiluita; domnu Czegö călca pe prima dintre cele patru trepte care duc în pivniță; domnu Hermann ascuțea cuțitul cel mare; domnu Carabeț îi întindea o sticluță cu spirt lui Mimi; doamna Carabeț holba ochii înciudată. La auzul flautului tobei, alăutei, se opriseră cu toții, ca la un semn. Într-un târziu, domnu Popeț se desprinde din spinarea domnului Capotă și zice, a, au venit iar ăștia cu misterele lor.

Citește în continuare…

Ca să ieși din pivniță, e necesar să urci douăzeci și două de trepte. Ajungi pe un fel de platformă și cobori patru trepte. Din acest motiv, se poate spune că Mimi Wagner iese din pivniță coborând treptele. Fata mijlocie a domnului Wagner are în mâini două găleți pline cu apă. În drumul ei către gura canalului, se oprește o clipă, privind în jur. Mimi este o curvă liniștită și cumsecade, chiar cinstită. Prețul muncii ei, foarte modest, este același pentru orice solicitant. Mimi poartă un capot neglijent încheiat, cu un singur nasture. Când se apleacă pentru a lăsa gălețile, sânii i se revarsă peste reverele capotului. Sânii lui Mimi! O, Doamne! Dar și coapsele lui Mimi! Dumnezeule! Poartă teniși, călcându-le călcâiul, e rănită la un picior, de la gleznă spre talpă se prelinge ușor, susurat, un fir subțire de sânge. Sângele lui Mimi ațâță compasiuni nebunatice în inima domnului Carabeț.

Citește în continuare…

Ieșirea domnului Hermann din apartamentul său urma strict indicațiile unei regii îndelung studiate, era un decupaj minuțios alcătuit. Și de această dată, doamna portar îi înmânează șorțul de piele, cizmele de cauciuc și setul de cuțite, după ceremonialul bine cunoscut. Au hotărât, la îndemnul familiei Dabici, să-l ajute pe domnu Wagner la tăierea porcului, cât și la operațiunile pline de migală și meșteșug care urmau: sortarea cărnii, prepararea șuncilor pentru afumat, cârnații, în sfârșit, toate celelalte. Vestea că familia Wagner va tăia un porc se răspândise cu iuțeală în întreaga clădire. Și-acum, iată-i, bărbații, bunii vecini, bunii gospodari, iată-i cu lopețile de lemn, croindu-și poteci prin zăpada înaltă.

Citește în continuare…

Clădirea, este foarte important să spunem lucrul acesta, se aseamănă cu majoritatea celor din împrejurimi. Cele patruzeci și două de apartamente sunt repartizate în mod egal pe trei niveluri: pivniță, parter și etaj. Și din punct de vedere social există o egală împărțire. Dacă la etaj locuiesc familiile bogătanilor scăpătați, în mare majoritate evrei, la parter se află paisprezece familii de români, germani, sârbi și maghiari, în vreme ce pivnița este ocupată de familii dintre cele mai dubioase. În ciuda acestei neobișnuite mixturi, oamenii se înțeleg foarte bine și se respectă, de pildă n-ai să-l auzi niciodată pe domnu Lichting spunându-i soției portarului Hermann decât: Bună ziua, doamna Hermann, sau, chiar bună ziua, domana portar. Trebuie spus câte ceva și despre lărgimea curții. Într-adevăr, această curte este foarte largă.

Partea a patra.

Domnu Carabeț stinge țigara cu vârful papucului, pe-urmă îi trage un șut. Țigara strivită nu s-a tins de tot, ca sfârâie ușor în zăpadă. Domnu Carabeț a fost tâmplar înainte de a se apuca de cofetărit. De-atunci a rămas cu obiceiul de a da cu șutul mucurilor de țigară. Era foarte precaut, totuși, atelierul i-a luat foc într-o bună zi, chiar el obișnuiește să spună astfel, într-o bună zi, pentru că din ziua aceea s-a lăsat de tâmplărit, îmbrățișând frumoasa meserie de cofetar. Dar asta a fost de mult, foarte de mult, ehei, unde sunt vremurile alea. Se poate spune: domnu Carabeț este nefericit. De câte ori i se ivește prilejul, adună în jurul său spectatori, ridică brațele spre cer, interogând, unde, unde sunt torturile de altădată?

Ei, domnu Wagner, asta ar fi într-adevăr o treabă bună, să cumperi un porc. Domnu Wagner zâmbește și pleacă fără să spună o vorbă, îndreptându-se spre coridorul la capătul căruia se află masiva poartă a clădirii. Acum nu se mai vede, se aud numai bocancii săi pe pardoseala coridorului. Citește în continuare…

Isabella a visat azi-noapte cârnați. Domnu Wagner stă sprijinit de perete lângă domnu Carabeț, care șade pe un scăunel în pragul ușii sale. Ca să ajungi la acest prag, trebuie să urci șase trepte. Domnu Wagner n-a urcat treptele, el stă sprijinit de zid privindu-l de jos în sus pe domnu Carabeț, de altfel, domnu Wagner și familia sa locuiesc în pivniță, ei s-au obișnuit să privească lumea astfel, adică de jos în sus.

Știi, domnu Carabeț, cum e ea, zice domnu Wagner scuându-se parcă, Isabella e mai mult mută, vorbește așa de rar. Domnu Carabeț dă din cap mereu, da, da, știm cu toții treaba asta, zice el în gând, fata s-a scrântit fiindcă a citit prea mult. Cum îți zic, continuă domnu Wagner, de dimineață, după ce am dus-o la spălător, mi-a spus chestia asta, zice: Vati, am visat ceva așa grozav. Ce? zic eu. Zice, ah, cârnați, mulți, foarte mulți cârnați. Și foarte, foarte buni. Nevastă-mea, ducându-și mâna la gură, zice, draga mea, de ce? Isabella scumpă, de ce tocmai așa ceva? Citește în continuare…

Aici ar fi, poate, cel mai nimerit loc pentru a afla, cititorul meu drag, câteva lucruri despre mine, traducătorul acestui vis. Încerc, prin urmare, o deschidere, deși e de crezut că mai degrabă vei afla câte ceva demn de luat în seamă după închiderea acestei cărți.

Să luăm, de pildă, amintirile despre copilul care am fost. Ce altceva voi alcătui, decât o ficțiune? Un calcul lamentabil de simplu (și destul de rudimentar) mi-a adus în față reprezentarea în cifre a vieții unui om. Prin urmare, să zicem că ar fi posibilă (evident, nu și necesară) înregistrarea video a vieții unui om, zi de zi, noapte de noapte. Această teribilă idee ar însuma peste două sute cincizeci de mii de casete, ce-ar alcătui o videotecă al cărei raft ar avea lungimea de cinci kilometri. Apelând la un astfel de artificiu (seducător și monstruos deopotrivă), ne imaginăm cu ușurință că am putea avea acces la fiecare clipă a vieții noastre, de la primul gângurit la primul sărut, de la prima noapte de insomnie la lungul șir al celor care au urmat; am revedea (dar ce grozăvie!) cu exactitate toate întâmplările dureroase care ne-au nefericit, dar și clipele de bucurie sau de sublim (și ce sublim!). Această înregistrare video, însă, ne este inaccesibilă.

Citește în continuare…