Isabella a visat azi-noapte cârnați. Domnu Wagner stă sprijinit de perete lângă domnu Carabeț, care șade pe un scăunel în pragul ușii sale. Ca să ajungi la acest prag, trebuie să urci șase trepte. Domnu Wagner n-a urcat treptele, el stă sprijinit de zid privindu-l de jos în sus pe domnu Carabeț, de altfel, domnu Wagner și familia sa locuiesc în pivniță, ei s-au obișnuit să privească lumea astfel, adică de jos în sus.

Știi, domnu Carabeț, cum e ea, zice domnu Wagner scuându-se parcă, Isabella e mai mult mută, vorbește așa de rar. Domnu Carabeț dă din cap mereu, da, da, știm cu toții treaba asta, zice el în gând, fata s-a scrântit fiindcă a citit prea mult. Cum îți zic, continuă domnu Wagner, de dimineață, după ce am dus-o la spălător, mi-a spus chestia asta, zice: Vati, am visat ceva așa grozav. Ce? zic eu. Zice, ah, cârnați, mulți, foarte mulți cârnați. Și foarte, foarte buni. Nevastă-mea, ducându-și mâna la gură, zice, draga mea, de ce? Isabella scumpă, de ce tocmai așa ceva? Domnu Carabeț, fata a făcut o mutră așa, cum să spun, nostimă, a tăcut, a tăcut, știi, ea cugetă când tace. Deci, tace, tace, și-odată zice răstit: De-aia. Fiindcă-s buni, Mutti. Acum, zice domnu Wagner, asta-i, ar trebui să cumpăr un porc, să-l tai, să facem cârnați. Isabella n-o mai duce mult, domnu Carabeț, mi-a zis doctorul, zice: Domnu Wagner, cel mult două luni, poate nici atât. Domnu Carabeț dă din cap întruna. El aude povestea cu doctorul de vreo cincisprezece ani, acum își întărește bănuiala că spaima domnului Wagner este, de fapt, o secretă speranță. Isabella este fata cea mare a familiei Wagner și este infirmă. Ea s-a născut cu picioarele moi.

Partea a doua.