Clădirea, este foarte important să spunem lucrul acesta, se aseamănă cu majoritatea celor din împrejurimi. Cele patruzeci și două de apartamente sunt repartizate în mod egal pe trei niveluri: pivniță, parter și etaj. Și din punct de vedere social există o egală împărțire. Dacă la etaj locuiesc familiile bogătanilor scăpătați, în mare majoritate evrei, la parter se află paisprezece familii de români, germani, sârbi și maghiari, în vreme ce pivnița este ocupată de familii dintre cele mai dubioase. În ciuda acestei neobișnuite mixturi, oamenii se înțeleg foarte bine și se respectă, de pildă n-ai să-l auzi niciodată pe domnu Lichting spunându-i soției portarului Hermann decât: Bună ziua, doamna Hermann, sau, chiar bună ziua, domana portar. Trebuie spus câte ceva și despre lărgimea curții. Într-adevăr, această curte este foarte largă.
Thursday, October 09th, 2008
Titlul prozei: Visul de iarnă al Isabellei
2 Responses
-
[...] Partea a treia. Category: Visul de iarnă al Isabellei You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site. [...]




Ce curios lucru! Ochii copilului intotdeauna vede ceea ce-l inconjoara, mai “mare”. Era larga curtea aceea, pe-atunci. Astazi o vad ca pe-o curte obisnuita, sa zicem de vreo 500 de metri patrati (poate chiar mai putin). Dar in copilarie spatiul acesta era un intreg univers