Ca să ieși din pivniță, e necesar să urci douăzeci și două de trepte. Ajungi pe un fel de platformă și cobori patru trepte. Din acest motiv, se poate spune că Mimi Wagner iese din pivniță coborând treptele. Fata mijlocie a domnului Wagner are în mâini două găleți pline cu apă. În drumul ei către gura canalului, se oprește o clipă, privind în jur. Mimi este o curvă liniștită și cumsecade, chiar cinstită. Prețul muncii ei, foarte modest, este același pentru orice solicitant. Mimi poartă un capot neglijent încheiat, cu un singur nasture. Când se apleacă pentru a lăsa gălețile, sânii i se revarsă peste reverele capotului. Sânii lui Mimi! O, Doamne! Dar și coapsele lui Mimi! Dumnezeule! Poartă teniși, călcându-le călcâiul, e rănită la un picior, de la gleznă spre talpă se prelinge ușor, susurat, un fir subțire de sânge. Sângele lui Mimi ațâță compasiuni nebunatice în inima domnului Carabeț.

La câteva clipe după Mimi, apare țipând strident doamna Clara Giucoane. Din strigătele sale, domnu Carabeț încearcă să-i traducă soției esențialul, zice ceva de repetiție, sau de inchiziție, subnutriție, miliție, naiba s-o ia, e mai mult un țiuit, ia ascultă, țieee, țieee. Mimi zâmbește, e inundație în pivniță, zice după un timp și deșartă în canal conținutul primei găleți. Doamna Clara Giucoane nu mai are cap, însă dă din el, agitându-l violent cu o mișcare regulată, de jos în sus. Doamna Giucoane este în realitate specialistă în chiuretaje iar nu coafeză, cum zice dacă o întrebi.

Permanentele făcute de ea aveau un dublu efect: buclișoarele rămâneau în forma lor spiralată pentru totdeauna, trebuie însă adăugat că părul astfel meșteșugit cădea aproape instantaneu. De aceea, doamna Clara Giucoane era și o neîntrecută meșteră în peruci, atât pentru domni, cât și pentru doamne, cum discret se arăta în hârtiuța prinsă cu clei de oase pe geamul apartamentului ei din pivniță.

Ce-ai pățit la picior? o întreabă pe Mimi domnu Carabeț, cu un ușor, abia perceptibil trebur în glas. Când am coborît din pat, explică Mimi, apropiindu-se de cele șase trepte care conduc spre apartamentul familiei Carabeț, apa era cam de vreo două palme. Mi-am găsit tenișii foarte greu și m-am zgâriat de o sârmuliță prinsă de piciorul patului. Este o sârmuliță între patul meu și căruciorul Isabellei, ca să prind de veste ori de câte ori ar vrea să fugă sora mea mai mare.

Ei, la naiba, cum ar putea ea să urce douăzeci și două de trepte? pufnește domnu Carabeț. Greu, foarte greu. Acum o lună a făcut treaba aceasta, chiar la miezul nopții. Am urmărit-o, ce s-a mai opintit, ce s-a mai chinuit, săraca, urca două trei trepte și, dup-dup-dup, înapoi. Închipuiți-vă, domnu Carabeț, pe la vreo cinci dimineața, a ajuns sus, biata de ea. Am târât-o înapoi, eram moartă de somn și am legat-o de patul meu cu o sârmuliță. Mimi ridică piciorul, sprijinindu-l de cea de-a treia treaptă dintre cele șase, uite, zice ea, o nimica toată. Despicătura capotului, acel singur nasture, teribil de bine închis, pulpa dezvelită și încă o mulțime de detalii îl determină pe domnu Carabeț să afișeze un aer protector. De ce n-ai grijă de tine? spune el și mâna i se furișează sub capotul fetei. Ce faci tu acolo? se aude din bucătărie vocea doamnei Carabeț. Dau și eu o mână de ajutor, strigă domnu Carabeț, retrăgându-și mâna ca pe un corn de melc.

Din pivniță sosesc în șir indian locuitorii inundați. De data aceasta cine să fi dat drumul robinetelor din spălătorie, provocând inundația? Căci devenise aproape o tradiție, ca autorul isprăvii să fie unul și-același, Toni-nebunu, fratele mai mare al celor două gemene, Frida și Ella. Dar Toni fugise de-acasă de mai multe zile.

Partea a șasea.