Etelca Gheco simte dintr-o dată că are febră, eh, mama ei de febră, deci asta era. Etelca Gheco înjură golănește și spune foarte multe lucruri porcoase, dar numai în gând. Ea simte că are fața roșie cum stă acum, așteptând să-și facă un pic de curaj. Privește spre vârful pantofilor, șireturile saltă ușurel în bătaia vântului. Foile manuscrisului pe care îl ține strâns sub brațul drept tremură și ele ușurel în bătaia vântului. Etelca Ghedo clipește arar, pe ecranul pleoapelor ei apare și dispare cu iuțeală imaginea maestrului dispărut cu foarte puțin timp înainte, îndărătul porții masive din fier forjat. Își imaginează sala de audiențe, Etelca Ghedo! aude parcă o voce răsunătoare, repetată de opt ori în ecou. Etelca Ghedo, Ghedo, Ghedo și-așa mai departe. Tresare, ca amintindu-și dintr-o dată un amănunt ce nu trebuia neglijat și, scotocind cu înfrigurare prin poșeta ei din vinilin verde, apucă o hârtie pe care o duce la gură și o înhață cu dinții.

Buzele i se închid, preluând sarcina dinților. În felul acesta se modifică două acțiuni: gestul brutal de a apuca cu dinții se îndulcește, devenind aproape senzual, iar maxilarul inferior intră într-o relativă relaxare.

Etelca Ghedo are nouăsprezece ani și un corp senzațional. Numai despre picioarele ei s-ar putea vorbi delirant ore în șir. Teofil Mimăț și Iulian Ișfan chiar vorbesc ore în șir despre picioarele ei. Teofil Mimăț spune: Dragul meu, ea are niște picioare extraordinare. Iulian Ișfan spune: Într-adevăr, are niște picioare extraordinare, și delirul celor doi continuă amețitor în sensul acesta.

Etelca Ghedo nu are numai niște picioare amețitoare, dare este și foarte frumoasă. Astfel, mai întotdeauna, la capătul puterilor, cei doi sunt de acord că, oricum, picioarele nu au o importanță covârșitoare. Ei râd grohăit, Etelca Ghedo scrie însă poezii.