Thursday, December 11th, 2008

Nu, nu este acesta etajul. Este însă Salonul Roșu. Așadar, își repetă cu înfrigurare Etelca Ghedo, acesta este Salonul Roșu. O orchestră de două sute de wați profită de puterea sa și cântă fără să-l cruțe pe niciunul din cei două sute. La o masă depărtată maestrul urlă, încercând să acopere vacarmul, dă explicații șefului de sală. Dacă-i pe urlatelea, păi și noi știm să urlăm: aîîî, aîîî! Etelca Ghedo fuge pe coridoare, înnebunită de durere, se oprește în dreptul unui ghișeu și-și spune: Aceea a fost, cu siguranță, o nălucă, iar nu eterica făptură a maestrului său aflată într-o prea omenească stare de beție.

Ce doriți? o întreabă două capete lucitoare de andrea, agitându-se rapid și dezordonat precum strabismul. Răspunsul întârzie și, într-o fracțiune de secundă, andrelele dispar din cadrul gemulețului de la ghișeu, făcând loc fălcilor obeze ale unui mustăcios. Ăsta e coridorul secret, îi spun mustățile calm. Cară-te!

Etelca Ghedo rătăcește printre coridoare, ghișee, trepte și etaje, nu se grăbește. A văzut adineauri un lucru care a avut darul să o liniștească, o partidă de zaruri. Nimic deosebit în faptul că partenerii erau doi la număr, nimic în faptul că foloseau cinci zaruri, amestecându-le îndelung în pumni și aruncându-le ușurel pe măsuță, nici caiețelul lor în care se nota punctajul nu era bizar. La urma urmelor, nici ideea de a folosi mici sfere de cristal în loc de zaruri nu i se păru de speriat, cât faptul că un al treilea nota cu conștiinciozitate punctajul în caiet. Unu, șase, șase, patru, unu. Optsprezece, zicea contabilul și zarurile-bile erau amestecate din nou. După aproape două ore, frumoasa fată reveni în acest loc și întrebă: Se vede că am fața roșie? Contabilul lăsă caietul din mână și, ca și cum ea nici n-ar fi fost acolo, se repezi la unul dintre cei doi jucători, îndesându-i cu brutalitate bilele în gură. Zgomotele erau acestea: bilele ciocnite de dinți, gâfâiala contabilului, gemetele chinuitului, oftatul de plăcere al celuilalt, țăcănitul unei mașini de scris și ecourile muzicii din Salonul Roșu.

Titlul prozei: Nebunia

Un comentariu

  1. @Larisa Kocsis: Bine ati venit aici! V-am gasit cu un comentariu la “Despre autor”. Fiind si eu in continuare foarte interesat de acest subiect (insa din perspective literar-fotografice), imi puteti scrie la cochinescu @ yahoo. com (desigur toata adresa fiind scrisa legat, fara pauze dupa cuvinte sau litere). Va multumesc mult.

Lasă un comentariu


Catalina Cochinescu | Sebastian Cochinescu | Ioan Mihai Cochinescu -